Spațierea Unui Împreună

Mereu în căutarea unui împreună pare a fi esența condiției umane căci nimic nu e mai sterp decât un suflet în care un împreună s-a stins și nimic nu ne aduce mai mult la viață decât posibilitatea unui nou împreună. Ar mai exista ceva în lumea asta fără împreună? Din el ne naștem, din el prindem formă, în el trăim, el e dinamica vieții. Suntem urme mnezice ale unui împreună ce în timp crește exponential, ca mai apoi să devină încă perceptibil doar celor ce pot privi soarele în față. Împreună pare a fi atât ruină cât și salvarea noastră.

Cuvântul "împreună" își găsește rădăcinile în limba latină, în unirea dintre "in-," simbolizând unitatea și conexiunea, și "promiscuus," exprimând ideea de comuniune și apropiere.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, termenul 'împreună' denotă o acțiune desfășurată în același loc, într-un mod laolaltă, adunate sau însoțindu-se reciproc. Sinonimele acestui cuvânt includ 'laolaltă', 'alături', 'colectiv', 'solidar', exprimând ideea de unitate și colaborare. Pe de altă parte, antonimele precum 'separat', 'singur', 'individual', subliniază ideea de separare sau distanțare față de ceilalți, un tablou ce reda un peisaj arid, mortifer.

Astfel, "împreună" devine o odă a unității, natura noastră fiind una socială, iar condiția noastră de asemenea una comună, marcată de inevitabila finitudine. Puține fraze sunt pe atât de dezarmante cât și de înduioșătoare precum We are all in this together (Suntem cu toții în aceeași barcă), o invitație la smerenie pentru cine poate auzi, un reminder bun în clipe grele când apele mării se separă în alb și negru, perspectiva morții omogenizând revendicările funcționarilor de tip infantil.

Semnificația termenului împreună poate fi extinsă sau redusă în funcție de gradul expansiunii imaginative a fiecăruia, însă un anumit împreună este astăzi supus atenției, unul din care se presupune că însăși iubirea, precum afirmă mitul androginului, a izvorât.

În mitologia platoniciană, mitul androginului descrie o viziune a originii umanității în care ființele umane inițial erau unite într-un singur corp, care avea patru brațe, patru picioare și două fețe. Aceste ființe erau puternice, complete și împlinite în sine. Cu toate acestea, din gelozie, zeii au decis să le despartă, împărțindu-le în două jumătăți separate.

Astfel, oamenii au fost despărțiți de jumătățile lor originale și condamnați să călătorească pe pământ în căutarea partenerului pierdut, a jumătății lipsă care să le completeze și să le aducă fericirea. Acest mit subliniază ideea că iubirea adevărată și completarea reciprocă sunt esențiale pentru umanitate și că oamenii au o nevoie intrinsecă de conexiune și unitate cu ceilalți pentru a-și găsi adevărata împlinire și sens în existență.

Ce multă durere naște acest mit, e durerea unui Sine incomplet în căutarea complementarității pierdute, o alegere narcisică de obiect, una care adâncește și susține sentimentul de lipsă. Unde a fost un împreună a fost unitate, iar în unitate nu există însă diferențiere, unde diferențierea nu e se instaurează haosul, căci nondiferențierea e fundamentul patologiilor în care dansul dintre înăuntru și afară durează ani pentru a fi descâlcit.

Nimic nu aduce un sentiment mai de plenitudine decât împreunarea inconștientului cu conștientul, a propriului întuneric aruncat în altul, puțini sunt cei ce sunt dispuși să se completeze cu întuneric. Dar este cineva care nu a fost atins de frumusețea unui apus? Apusul e lumină și întuneric laolaltă, nu suntem oare fiecare un apus cu distribuire unică de umbre?

În lucrarea sa, Profetul, Khalil Gibran, poet și filosof libanez, abordează diferite aspecte ale condiției umane, inclusiv ideea de a fi împreună, în cuplu sau comunitate.

“V-ați născut împreună și împreună veți rămâne pentru totdeauna.Veți rămâne împreună până ce albele aripi ale morții vă vor împrăștia zilele.Da, veți fi împreună până și în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.

Dar e bine să existe spații în acest împreună al vostru.Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.Iubiți-vă unul pe altul, dar nu vă faceți din iubire opreliște;Fie, mai degrabă, o mare vălurind între țărmurile sufletelor voastre.Umpleți-vă, unul altuia, cupa, dar nu beți dintr-o singură cupă.Împărțiți pâinea, dar nu mâncați din aceeași bucată.Cântați și dansați și veseliți-vă laolaltă, dar faceți ca fiecare să rămână singur,Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeași armonie.

Dăruiți-vă in

imile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,Pentru că numai mâna vieții vă poate cuprinde inimile,Și țineți-vă alături, dar nu chiar așa de aproape,Căci coloanele templului înălțate-s la anume distanță,Iar stejarul și chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”

Așadar, spațierea unui împreună schimbă perspectiva unui concept, inversând punctul de referință de la nondiferențiere spre un tablou în care un împreună se construiește mai întâi intern, unde pot sta împreună și cu singurătatea, ca mai apoi să deschidă inima spre diversitatea lumii și să aleagă din largul paletar ce împreună i se potrivește.

Tu te-ai întrebat ce împreună vrei să trăiești?